Dragi oameni de bine, stimate mãmici si tati,

Vã scriu în speranta de a primi ajutor de la dumneavoastra într-o problemã care ne depãseste pe noi ca pãrinti, cel putin financiar.

Dacã credeti cã ne puteti sprijini financiar pentru ca fetita noastrã sã aibe o sansã de a trãi, vã implorãm sã cititi întâi povestea noastrã si apoi sã hotârati.

Dacã-mi permiteti, vã voi spune povestea noastrã tragicã, dar care poate avea un rezultat bun, adicã vindecarea fetitei noastre de cel mai rar tip de cancer - HEPATOBLASTOM (cancer de ficat).

Fetita noastrã are 6 luni de zile, o cheamã Cîmpeanu Sabina Ioana, s-a nascut pe 05 Ianuarie 2005, sãnatoasã, 3.3 kg. Nimic nu anticipa vestea pe care aveam sã o primim si care ne-a schimbat viata.

Fetita a fost sanatoasã pânã acum o lunã, pe 10 Iunie 2005 (exceptând o usoarã racealã acum 2 luni), când a avut febrã destul de mare, 38.5 grade Celsius. De data aceasta nu am mai chemat doctorul de familie (am avut, cred, noroc) sã vadã fetita si a vãzut-o un prieten de familie, prof. doctor Arion Constantin de la Clinica Fundeni, specializat in pediatrie.

Acesta cred cã a fost marele noroc al fetei (si al nostru ca pãrinti) cã a consultat-o un doctor pediatru care stie foarte bine oncologia pentru copii. Bineînteles cã de la prima palpare acest extraordinar doctor si-a dat seama cã este vorba despre hepatomegalie, mai exact cel mai rar tip de cancer (1 la un milion), dar totusi cel mai frecvent cancer la copii asa mici si anume HEPATOBLASTOM.

Nouã ca parinti nu ne-a spus în aceea searã suspiciunea lui, dar ne-a programat la o ecografie abdominalã pentru urmãtoarea zi, unde am aflat disperati cã este un cancer de marime 11,8 cm la ficat si cã domnul doctor bãnuise asta cu o searã inainte, dar nu a vrut sã ne alerteze pânã nu este 100% sigur.

Printre lacrimile care nu mai conteneau (ele nici acum nu se opresc tot timpul, dupã prima tura de citostatice - cand a intervenit aplazia - adicã cãderea tuturor analizelor, arsuri si rãni ale pielii din guritã si pânã la fundulet, ce mai totul era carne vie) am cãutat pe Internet tot ce se putea despre acest tip de cancer, despre copii care au trecut prin asta si mai ales cum se poate trata si care este procentul de reusitã ale acestor cazuri.

Am gasit foarte multe cazuri de copii care au reusit sã scape de acest tip de cancer si pãrintii lor care au facut site-uri pentru a-i ajuta pe altii in aceeasi situatie si pentru care le multumim lor si Domnului ca i-am gãsit.

Am aflat cã din anul 2000 existã un protocol de tratament cu succes, care are un foarte mare procent de reusitã si care constã în 4 sau 5 runde de tratament 5 zile cu citostatic (CISPLATIN si Adriblastin sau DOXORUBICIN - de unde si denumirea PLADO) pentru micsorarea tumorii, operatie pentru îndepãrtarea totalã a tumorii (sau mai multe pentru a nu rãmâne nici o rãmãsitã) sau chiar transplant de ficat, si la sfârsit încã 2 runde de tratament cu citostatice, tocmai pentru a întra cancerul in remisie.

Dupa aceste 6-8 luni de zile cât dureazã totul, se testeazã pacientul foarte des, urmând ca de abia dupã 4-5 ani de zile sã se declare cã nu mai poate reveni cancerul.

În disperarea noastrã am început sã trimitem mail la toti cei despre care am citit, la toti cei care au încurajat acei copii în paginile lor, la multe cadre medicale care au participat la vindecarea copiilor si erau pusi la loc de frunte în acele pagini induiosãtoare.

Spre surpriza noastrã am început sã primim rãspunsuri foarte multe, mai ales din America (multi ne-au oferit cazare gratuitã, ne-au sfãtuit la ce sa ne asteptãm), dar si de la un doctor din Scotia, de la spitalul Royal Hospital for Sick Children, orasul Edinburgh. Acesta ne-a rãspuns chiar din prima zi (era Duminicã) si ne-a încurajat si ne-a spus cã ar trebui început tratamentul cât mai repede, sau mai ales mãcar dupã sfarsitul celei de-a doua ture de citostatice.

Citind cât am citit noi pe Internet, începi sã nu te mai miri de ce te ajutã un om necunoscut când aflã cã poate ajuta un copil în suferintã (lucru care la noi în România se întamplã mai rar si atunci când se întamplã te intrebi dacã nu are un gând ascuns).

Asa cã am pastrat legatura cu acest minunat doctor Pritchard care ne-a mai ridicat moralul, ca si doctorul Arion. Pentru aceste lucruri si pentru acesti oameni î-i multumim lui Dumnezeu!

Asa am aflat cã sunt 4 grupuri mari de studiu si tratament în lume: în SUA, Anglia, Germania, Japonia.

Cum SUA si Japonia ies din discutie pentru cã sunt foarte departe, Germania iese si ea deoarece nu stim spitale (nu a raspuns nimeni), nu cunoastem limba si tratamentul este mai toxic si cu mai putine reusite, am optat pentru Anglia, mai exact Scotia, Edinburgh, Royal Hospital for Sick Children.

Tratamentul a fost inceput la spitalul Fundeni (prima rundã de citostatice), dar la noi nu prea existã medicamente (majoritatea le-am facut noi rost contra cost), aparatura este ca si inexistentã, operatia în nici un caz nu se poate face la noi, nu mai vorbesc ca toate mãmicile din salon au foarte multe medicamente ele, cã se mai si furã medicamente, cã î-ti trebuie pile la Institutul de hematologie pentru trombocite, eritrocite, masã, cã asistentele de multe ori sunt depãsite, cã în weekend doctorul de gardã nu face fatã si mai rãu te baga în panicã, cã te întrebi tot timpul oare azi î-mi bagã trombocite sau stau cu frica pânã mâine sã nu se intamplã ceva.

Asa cã dupa foarte mari peripetii si fricã de a nu înnebuni tu ca pãrinte si sa nu-l mai poti ajuta si mai ales fricã de a nu se ivi vreo complicatie si a nu se descurca si copilul de numai 6 luni sa moarã înainte de a ajunge la operatie, unde este riscul cel mai mare, am decis sã nu mai asteptãm si a doua rundã de citostatice la noi în tarã (oricum trebuia sã plecãm dupã a doua rundã) si sa urgentãm lucrurile si sã putem pleca în Scotia pentru tratament si operatie, mai ales ca fata a iesit din aplazie, analizele s-au îmbunãtãtit si poate rezista zborului cu avionul.

Problema este însã aceasi, ca si înainte: suma pe care o cere spitalul din Scotia este de 50.000 lire sterline (în Germania depãsea 100.000 euro), sumã pe care nu o avem si pe care nu o putem face rost nici chiar vânzându-ne apartamentul în care locuim, mai ales cã spitalul din Edinburgh ne-a admis într-un sfârsit pentru tratament, dar ne-a conditionat venirea pe 18 Iulie 2005 - nu avem timp destul.

Acesti bani nu ne trebuie toti de la început, doar o parte din sumã care se depune ca garantie într-un cont si pe masurã ce continuã tratamentul, se mai cer.

Bineînteles cã dacã este cineva interesat, se pot pune la dispozitie toate actele din spital, toate mail-urile dintre noi si doctorul Pritchard din Scotia, toate analizele, tot ce este necesar pentru a dovedi cã ceea ce spunem este adevãrat.

Dacã credeti cã ne puteti ajuta sau sprijini financiar pentru ca fetita noastrã sã aibe o sansã de a trãi (mai ales cã de succesul sau calitatea operatiei depind urmãtoarele interventii si mai ales posibilitatea de a apare metastaze), vã rugãm sã ne contactati.

Cu respect si sperantã,
Florentin Cîmpeanu (tatãl)


Vezi si pe: (în ordine alfabeticã)
  forumul BebelusulTãu.com
  forumul ChicBebé.com
  forumul Copilaria.com (multumiri pentru banner)
  forumul DespreCopii.com
  forumul Pãrinti.com
  forumul Românilor din Italia
Multumim tuturor pentru suportul acordat!